Taina Spovedaniei - o cateheza

1) Ce este Taina Spovedanei?
(De ce avem in Biserica Ortodoxa Taina Spovedaniei? De ce avem nevoie de preot pentru spovedanie?)
​
2) Pregatirea pentru spovedanie
De ce sa ma spovedesc? De ce e necesara Taina Spovedaniei?

Spovedania este o Taina de restaurare a persoanei umane - restaurare ca fiu/fiica a lui Dumnezeu, ca fiinta creata dupa "chipul si asemanarea lui Dumnezeu". 

Spovedania este: - pe de o parte reinnoirea botezului nostru (re-nasterea noastra in Duhul Sfant, prin unirea cu Hristos) / pe de alta parte, spovedania este ridicarea noastra din pacate (prin recunoasterea lor, prin marturisirea lor cu regret, si promisiunea sau dorinta vie de a nu le mai repeta). 

Mantuitorul Hristos, recunoscand atat slabiciunea naturii umane cat si dificultatile vietii a spus: "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi" (Matei 11: 28).

Sfantul Ioan Gura de Aur afirma intr-una din omiliile sale: "Biserica-i spital, nu tribunal! Nu-ti da pedeapsa pentru pacate, ci iertare de pacate!” / "Biserica este loc de vindecare, nu loc de judecata a sufletelor. Biserica nu osandeste pacatele, ci ofera iertarea lor.”

Sfantul Ioan Evanghelistul afirma inevitablitatea pacatului in viata oamenilor dar si puterea lui Dumnezeu de a ierta pacatele si de a restaura persoana umana: "Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi însine si adevarul nu este întru noi. Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea. Daca zicem ca n-am pacatuit, Îl facem mincinos si cuvântul Lui nu este întru noi." (1 Ioan 1: 8-10)
Insemnatatea cuvintelor pe care le folosim

Originea cuvantului “spovedanie”:  din slavona “ispovĕdanije”

In limba greaca cuvantul echivalent este: “(h)omología” (ομολογία) = marturisire, admitere, afirmare publica a unui lucru savarsit / verbul fiind “(h)omologeo” = “a spune acelasi lucru”.

​Verbul “(h)omologeo” este apropiat in inteles cu “exomologeo” = “a promite, a confirma, a recunoaste, a marturisi”.

Deci, si etimologic, intelesul spovedaniei este concomintent cel de admitere a pacatelor cat si legat de de promisiunea de a nu le mai savarsi.
​
Originea cuvantului “pacat”: din latina “peccatum”
  • din “pet-”(“pet-ko”) = “a cadea” 
  • din “ped-”(“ped-ko”) = “a se impiedica, a calca gresit”.

In limba greaca cuvantul echivalent este: “(h)amartia” (ἁμαρτία) = “a rata tinta, a gresi”. In literature clasica greceasca, cuvantul “hamartia” avea si sensul de “fapte nedemne de un erou” (de statutul de erou mitic).
1) Taina Spovedaniei
Taina Spovedanei a fost prezenta si practicata in Biserica de la inceput, din timpul Sfintilor Apostoli. Taina Spovedaniei sau a “marturisirii pacatelor” este un dar al Duhului Sfant, dat Bisericii de Mantuitorul Hristos prin Sfintii Apostoli.

Cum am mentionat mai sus, Taina Spovedanei este o Taina de restaurare a persoanei umane, o taina de iertare, o taina de vindecare.

Taina Spovedaniei este strans legata atat de Taina Botezului, fiind numita si “al doilea botez” cat si de Sfanta Impartasanie, deoarece prin iertare reintram in stare de comuniune, de partasie cu Dumnezeu, si putem aduce multumire din inima.
​
​Spovedania nu e un interogatoriu de catre preot, ci o ocazie de a ne revizui viata noastra viz-a-viz de poruncile lui Dumnezeu, de alegerile noastre, de obisnuintele noastre (negative) care ne controleaza viata, cu intentia de a schimba ceva in asa fel incat sa ne apropiem (din nou) de Dumnezeu in mod practic.

In Taina Spovedaniei Dumnezeu ne iarta pacatele prin mijlocirea preotului. De ce e nevoie de preot? 
​De ce e nevoie de preot?
E nevoie de preot din cel putin doua motive:

1) Inca din Vechiul Testament, Dumnezeu a inclus preotii in procesul de iertare a greselilor, delegand lor o parte din autoritatea divina. Un exemplu in acest sens gasim in cartea Levitic, capitolul 19, versetele 20-22: “De va dormi cineva cu femeie, împreunându-se, si aceea va fi roaba, logodita cu un barbat… sa aduca el Domnului, la usa cortului adunarii, jertfa de vina; un berbec sa aduca jertfa pentru vina sa; Si preotul îl va curati de pacatul lui înaintea Domnului cu berbecul cel pentru vina si i se va ierta lui pacatul pe care l-a facut”.

Deci, inca din Vechiul Testament observam ca, desi doar Dumnezeu iarta pacatele, prezenta preotului evita transformarea acestui eveniment intr-unul abstract, in care iertarea devine un process de auto-consiliere sau e rezultatul unei relatii exclusive intre noi si Dumnezeu, care exclude pe ceilalti.

​***
In Noul Testament, Mantuitorul a delegat aceasta autoritate de a ierta pacatele Apostolilor. Dupa Inviere, Domnul Hristos spune Apostolilor: “Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicând acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfânt; Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute”. (Ioan 20: 21-23)


2) Pentru ca iertarea pacatelor este un proces si un moment de restaurare a relatiei noastre cu Dumnezeu nu in sens limitat, exclusiv particular, ci in contextul comunitii de credinta in care suntem membri impreuna cu alti credinciosi. Spovedania ne ajuta sa ne reintegram sau sa ne reafirmam locul nostru in comunitatea Euharistica a Bisericii.
​
Pentru mult timp in Biserica, pana la inceputul secolului 4, spovedania era publica, nu particulara. Spovedania era facuta in cadrul comunitatii. Deci iertarea era o restaurare a relatiilor unei persoane cu intreaga comunitate a credinciosilor, iar preotul prin citirea rugaciunii de dezlegare confirma aceasta restaurare a relatiilor si iertarea oferita de Dumnezeu. Dupa secolul 4, odata cu cresterea numarului de comunitati si pierderea caracterului apropiat, intim, personal, si a sentimentului de grija / responsabilitate personala a credinciosilor unii fata de altii, spovedania a capatat treptat un caracter privat, particular.

Astfel, crestinii au inceput sa isi marturiseasca pacatele preotilor – ca oameni alesi de Dumnezeu si de comunitate. Deci, dintr-o Taina vizibil publica, Spovedania a devenit o Taina in care marturisirea pacatelor se face catre o persoana ca si cum ar fi facuta deschis catre intrega comunitate. Sau, mai bine spus, marturisirea continua sa fie publica, se face deschis catre comunitate, dar in persoana unui membru al comunitatii, al Bisericii, respectiv preotul. Ca reprezentat al Bisericii in Taina Spovedaniei, preotul este chemat sa asculte, sa “com-patimeasca” cu persoana care se spovedeste, sa sfatuiasca, sa invete, sa incurajeze, si, mai presus de toate, sa iubeasca persoana care vine la spovedanie cu pacatele lui/ei.
​
Da, Dumnezeu poate si iarta pacatele pe care I le marturisim “in inima noastra” si in rugaciunile noastre individuale. Insa, un adevar pe care toti l-am simtit “in inima noastra” este si ca pocainta reala inaintea lui Dumnezeu, adica schimbarea viabila si trainica a vietii noastre spre Dumnezeu, nu poate exclude pocainta inaintea sau fata de “fratii si surorile noastre in Hristos”.

Altfel, pocainta noastra e una imaginara, ne-ancorata in realitatea obiectiva. Nu putem avea o relatie cu Dumnezeu care exclude pe ceilalti, dupa cum spune Sf Ioan Evanghelistul in Prima sa Epistola Soborniceasca: “Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau îl uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca. Şi aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau.” (1 Ioan, 4: 20-21)

2) Pregatirea pentru spovedanie
Pregatirea pentru spovedanie este foarte importanta – ne ajuta sa ca spovedania noastra sa fie transformativa, adica:

- sa ne vedem pe noi insine ca fiu sau fiica a lui Dumnezeu, desi avem pacate, si
​- sa ne putem marturisi pacatele fara ocolisuri, sincer, si cu dorinta sincera de a fi iertati si a pune un (nou) inceput bun.

Ca sa putem sa constientizam pacatele noastre – adica acolo unde “am ratat tinta” de a-L urma pe Hristos, trebuie sa stim care sunt standardele crestine dupa care suntem chemati sa traim.

​Deci, ca pregatire de spovedanie, e important sa petrecem timp atenti la viata si invataturile Mantuitorului Hristos, nu la ceea ce lumea in general (sau noi insine) consideram ca e standardul.
​
Astfel, e important ca inainte de spovedanie (cu cateva zile):
Sa citim (sau sa recitim) cateva texte relevante din Sfanta Scriptura, precum:


Sa ne reamintim poruncile Decalogului si care sunt pacatele capitale.
Sa ne gandim la 'categoriile pacatelor noastre'

Asta inseamna sa ne organizam spovedania intrebandu-ne: 

1. Ce pacate am facut / modul cum am pacatuit:
- cu gandul? / - cu vorba? / - cu fapta?

2. Fata de cine am pacatuit? / Pe cine afecteaza pacatele mele? /  Ce pacate ma despart de Dumnezeu, de aproapele, si de mine insumi:
​
- impotriva lui Dumnezeu (impotriva credintei)?
[exemple: nu ma rog des / cu atentie / cu interes; nu merg la biserica cat as putea; ma spovedesc rar; ganduri de hula / revolta fata de Dumnezeu, etc.]

- impotriva aproapelui meu?
[exemple: cum imi tratez familia (sotia, sotul, copiii? / cum ma port cu colegii de munca, cu vecinii? / fac milostenie, ajut unde pot? etc.]

​- impotriva mea insami / insumi? 
[exemple: exces de mancare, bautura, / mandrie, egoism, tinere de minte a raului, judecata, pun importanta pe lucruri materiale, etc.]

Dupa acest examen de constiinta, putem sa ne facem o lista mentala - sau scrisa, daca asta ne ajuta.
Sa ne impacam sau sa ne iertam cu “gresitii nostri”

Scopul este integrarea acestei iertari in procesul de pocainta si schimbare a vietii nostre prin fapte, nu un exercitiu exterior de “pietate crestina” sau de obligatie inainte de spovedanie.
​
Deci, aici trebuie sa avem mare grija sa nu adaugam pacate din mandrie desarta sau printr-o dorinta exersata exterior de “a repara lucrurile”, ci trebuie sa punem accentul pe actiuni discrete si smerite care prioritizeaza “punerii in ordine” a vietii noastre intai. Nu cautam o “pocainta a gesturilor de pocainta” ci o pocainta care ne responsabilizeaza pe noi intai, recunoscand ce trebuie sa schimbam la viata noastra inainte de a cere acest lucru celorlalti.
3) Spovedania in sine
​Sa venim la spovedanie cu dorinta principala de a fi iertati.
​
Sa tratam fiecare spovedanie ca si cum ar fi ultima din viata noastra – in sensul atentiei, sinceritatii, si dorintei de schimbare in bine.
  • Sa ne marturisim pacatele cu claritate si deschis, fara sa ne incurcam in detalii triviale sau obscene, dar fara sa evitam sa recunoastem raul din anumite fapte – de exemplu spunand ca sunt “lucruri pe care le face sau le spune toata lumea” sau ca sunt “pacate obisnuite de zi cu zi” etc.
  • Daca stim ca avem anumite pacate pe care le repetam si simtim ca ne domina viata, e important sa le marturisim direct, chiar daca le-am mai spovedit.
  • Sa marturisim pacatele noastre, nu ale celorlalti (membri ai familiei noastre, prieteni, colegi de serviciu, membri din parohie). Daca e nevoie sa avem o conversatie duhovniceasca cu preotul despre cineva, e mai bine sa fie facuta independent de spovedanie.

Sa venim sa ne marturisim pacatele, nu sa ne angajam in ce poate fi numita “psihanaliza religioasa” sau intr-o “conversatie-colocviu duhovnicesc”.
  • Bineinteles, la spovedanie putem cere sfat si sprijin de la preotul duhovnic fata de unele pacate sau aspecte dificile din viata noastra. Consilierea duhovniceasca poate face parte din spovedanie – si intr-adevar, in zilele noastre, printre putinele ocazii in care putem sa vorbim deschis despre viata noastra sufleteasca este in cadrul spovedanei – totusi, e important sa tinem cont ca aceasta consiliere este un element complementar al marturisirii constiente a pacatelor noastre. Dumnezeu este cel care este activ in spovedanie, si catre care trebuie indreptata inima si mintea atat a persoanei care se spovedeste cat si a preotului!

Sa nu fim excesiv de scrupulosi, intr-un mod anxios.
  • Daca involuntar am uitat sa marturisim un pacat, sa avem nadejde ca Dumenezeu, prin rugaciunea si dezlegarea preotului ne iarta. Esential este sa nu omitem voit pacate de care suntem constienti (din rusine sau indiferenta) si spovedania noastra sa fie intr-adevar “curata si din toata inima” – adica sa plecam cu constiinta curata.
​4) ​Cat de des sa ne spovedim?
​De cate ori simtim ca suntem incarcati de pacate, dar mai ales in posturi, inainte de sarbatorile mari (ca sa ne putem si impartasi). E important sa cultivam o relatie de lunga durata si stabila cu un preot-duhovnic – care sa ajunga sa ne cunoasca, sa se poata ruga pentru noi, si noi pentru el. De multe ori, duhovnicul ne poate ajuta cu stabilirea unei frecvente potrivite de la o spovedanie la alta.
​​
Dumnezeu sa ne dea tuturor pocainta adevarata, din dragoste fata de El si semeni, toata viata noastra!
​
Pr Dragos Herescu